Cosmetic Plant, unul dintre principalii producători români din industria locală a cosmeticelor, cu afaceri de 11,9 milioane de lei în 2021, plus 6% față de 2020, vrea să investească anul acesta circa 200.000 de euro în automatizarea capacității de producție. Planurile companiei includ pe viitor și investiții într-o nouă fabrică, dar și extinderea în afara granițelor țării.
Pandemia de Covid-19 s-a reflectat în orientarea puternică a consumatorilor către produse locale și a adus o inversare a raportului dintre vânzările online și offline, tendința de creștere pe segmentul online menținându-se chiar și după finele stării de urgență și redeschiderea magazinelor, afirmă Susana Laszlo, director general și acționar al companiei clujene Cosmetic Plant.
Compania clujeană Cosmetic Plant, unul dintre cei mai importanți jucători români pe piața locală a cosmeticelor, mizează pe repoziționarea mărcii și extinderea pe un segment superior de preț, odată cu lansarea, în noiembrie anul trecut, a gamei FaceCare. În acest sens, compania a investit anul trecut circa 100.000 de euro în cercetare, afirmă Susana Laszlo, director general și acționar al Cosmetic Plant.